Roma parla americano?** Jurnaliștii italieni scriu că gruparea ar putea fi vândută unor afaceriști de peste Ocean

  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa italiană anunță astăzi că AS Roma este din ce în ce mai
aproape de a fi preluată de către investitori americani! Cotidianul
Corriere dello Sport scrie că două oferte au fost deja depuse la
firma de avocatură Tonucci & Partners, prima dintre ele
aparținându-i unui „misterios om de afaceri, extrem de important”,
în vreme ce a doua vine din partea unui consorțiu format din John
Mara și Steve Tisch (patronii echipei de fotbal american New York
Giants) și Woody Johnson (patronul New York Jets).

Totuși, jurnalul italian a prezentat astăzi și declarații acordate
în New York Post de apropiați ai lui Woody Johnson, aceștia
dezmințind interesul șefului lui Jets pentru preluarea grupării AS
Roma.

Banca Unicredit, cea care deține majoritatea acțiunilor la clubul
roman, nu a oferit încă nici o confirmare în acest sens.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul

Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×